despre ritualul de împerechere când curge

 

despre ritualul de împerechere când curge

 

 

 

când este de iubit femeia

atunci când răsăritul se varsă în Dunăre

şi sensurile se împletesc mirosind vânătoarea

luna îşi pierde puterea şi se spală în vatra zorilor

cu timpanele zvâcninde de dorințe flămânde

 

sângele pulsează nebun alergând venele

şi muierea simte că vânătorul e aproape

şi freamătă

şi freamătul ei

se zbate în stomac ca un stol de fluturi

şi vânătorul aude zborul fluturilor

şi arcul său stă întins gata să plesnească

şi dansul vânătorului devine hipnotic

şi prada nu mai află calea să iasă din joc

şi nici nu mai vrea

şi nici nu mai poate

căci dezbrăcată e pe jumătatea jumătății sale de pasăre

şi lumea dispare

şi timpul dispare

şi clipa se lungeşte şi se lățeşte atât de tare

încât devine eternă

şi săgeata vânătorului străbate eternitatea

de-a-ndoaselea

către naştere

cu viteza cu care femeia se lasă pradă

vânătorii

până nu mai există nimic şi nimeni

doar ritualul

împerecherii

definitiv

precum

creația

 

când este de iubit femeia

atunci când noaptea apasă asupra apusului înroşindu-l

şi sensurile se împletesc lascive la poarta întunericului

chemat de lună să-nvelească

trupul blând

fremătândă

 al femeii goale

şi lipsite de apărare

şi

doritoare foarte de împreunare

 

din vânător se desprinde o floare mirositoare

şi mirosul ei plăcut doare

până ce noapte pune stăpânire deplină pe mare

şi femeia adorme vânătorului aripă obosită

de-a dreapta arcului

 

și-atunci

abia

zburătorul merge la culcare

pe-o inimă

din ce în ce mai mare