potret de primăvară bătrână cu mileu
potret
de primăvară bătrână cu mileu
doem
de bleu
durerea
apasă
pe clanță
e
noaptea o valiză bej
uitată
într-o gară dintr-un miez de ceară
ce
pâlpâie la căpătâiul zilei mohorâte
în
care torc umbre negre
și
tăceri de pribegi
când gongul eternității
bate ruginit miezul nopții
mă simt pustiită de contururi
pentru că între mine si
umbra mea
ești întotdeauna tu
cu
praf de lună
noaptea
desperecheată
adoarme
pe prag
printre
crăpăturile zilei
mă uit
la mine
așa
cum m-aș așterne înlăuntrul cuvintelor
încercând
să înțeleg
petală
cu petală
durerea
florii de cireș
irosindu-și
iubirea
acolo
unde văd
culoarea scursă a curcubeului
mă simt devastată
pentru că între piept și brațe
te simt totdeauna pe tine
numai
ancora asta
s-a priponit la mal
ca un țăruș înfipt în
albastrul marin
și în legănarea arcei noastre
îți șoptesc din ce în ce mai verde
înflorește-mă în floare
pârguiește-mă în poame
TU
dor roditor
rod doritor
mă doare
de
atâta dor
un
fur
din
floare
și
nu sunt eu
în
anul de restrişte 7527 de la facerea lumii
în
luna lui mărțișor în a douăzecișișasea zi
încă
în cetatea lui Bucur
Copyright
© 2019
Comentarii