despre Florin (2)
De ce s-a apucat taică-meu de băut? Și aici pot fi o serie întreagă de elemente justificative care l-au condus pe fiul de țăran înstărit din Munții Vrancei la aceasta patima bolnăvicioasă.
Dar interesant de reținut că toți fii lor, toți bărbații din familie beau: și Ion și Gheorghe și Pavel și Constantin. toți beau. de ce nu am căzut și eu în patima asta? probabil și pentru că au căzut ei cu toții, :) :) :) Mdaaaaaaaa, există și a existat în permanență în mine o dorință permanentă de a fi sau a face altfel și mai ales de a gândi și a controla facerea altfel. Și dacă este într-adevăr ceva care nu mi-a plăcut niciodată a fost faptul de a-ți pierde controlul... sau mai degrabă de a nu-ți deține întru totul totdeauna controlul...
În Amsterdam am cochetat timid chiar și cu hașișul, dar rezultanta a fost aceeași: o barieră nevăzută către propriul control, așa că nu m-am simțit deloc prieten cu el...
dar să mă întorc la taică-meu pentru a ajunge din nou la Florin. Cred că am mai scris undeva povestea copilului de țăran înstărit din Munții Vrancei devenit victimă a reformei clasei muncitoare, dar nu cred că a ajuns în paginile acestui blog, așa că îmi voi permite să revin la ea.
Taică-meu a crescut în Munții Vrancei, în satul Coza, ca demn și mândru urmaș al lui Ștefan cel Mare. De altfel se spune că satele acestea din văgăunile munților Vrancei au fost la origine așezări răzeșești înființate de fii și urmașii fiilor Vrâncioaiei, ei toți fiind la origine urmași direcți ai lui Ștefan (ceea ce ar însemna că și eu sunt urmaș al lui Ștefan și sunt vlăstar de spiță regească - hihihihihi, îmi place ideea asta, deși mă tentează mai mult sorgintea mea geto-dacă). Coza este într-adevăr, ultimul sat înainte de izvorul apei cu același nume și e clar că în munții aceia și în condițiile acelea nu puteau rezista decît cei mai puternici dintre cei mai duri.
Dar interesant de reținut că toți fii lor, toți bărbații din familie beau: și Ion și Gheorghe și Pavel și Constantin. toți beau. de ce nu am căzut și eu în patima asta? probabil și pentru că au căzut ei cu toții, :) :) :) Mdaaaaaaaa, există și a existat în permanență în mine o dorință permanentă de a fi sau a face altfel și mai ales de a gândi și a controla facerea altfel. Și dacă este într-adevăr ceva care nu mi-a plăcut niciodată a fost faptul de a-ți pierde controlul... sau mai degrabă de a nu-ți deține întru totul totdeauna controlul...
În Amsterdam am cochetat timid chiar și cu hașișul, dar rezultanta a fost aceeași: o barieră nevăzută către propriul control, așa că nu m-am simțit deloc prieten cu el...
dar să mă întorc la taică-meu pentru a ajunge din nou la Florin. Cred că am mai scris undeva povestea copilului de țăran înstărit din Munții Vrancei devenit victimă a reformei clasei muncitoare, dar nu cred că a ajuns în paginile acestui blog, așa că îmi voi permite să revin la ea.
Taică-meu a crescut în Munții Vrancei, în satul Coza, ca demn și mândru urmaș al lui Ștefan cel Mare. De altfel se spune că satele acestea din văgăunile munților Vrancei au fost la origine așezări răzeșești înființate de fii și urmașii fiilor Vrâncioaiei, ei toți fiind la origine urmași direcți ai lui Ștefan (ceea ce ar însemna că și eu sunt urmaș al lui Ștefan și sunt vlăstar de spiță regească - hihihihihi, îmi place ideea asta, deși mă tentează mai mult sorgintea mea geto-dacă). Coza este într-adevăr, ultimul sat înainte de izvorul apei cu același nume și e clar că în munții aceia și în condițiile acelea nu puteau rezista decît cei mai puternici dintre cei mai duri.
Comentarii