bacoviană de capăt de drum
bacoviană de capăt de drum
e-atâta iarnă-n mine
și mă doare
din paseri curg tăceri pe cer de plumb
și clipă după clipă un orologiu moare
și noapte după noapte mă trezesc mai strâmb
au ruginit și zorii și scârțâie lumina
nefericit trecutul se vinde tot mai scump
din putrede orașe se scurge hâd doar vina
de a trăi măcelul în trupul tot mai strâmt
nici moartea nu e gratis
se vinde pe sub mână
e-un trafic disperat pe sensul interzis
eu aș muri și astăzi
dar nu am bani de lună
să mi-o aprind la capăt în chip de ultim vis
e-atâta ceață-n patemi
și-atâta frig în oase
cuvintele se crapă și cad intre dureri
m-aș duce către casă între aprinse coase
și-aș trage peste mine poemul către ieri
e-atât sfârșit în toate
și nici un început
e ultimul sezon din ultimul tramvai
e-un ger cumplit în inimi și-am înghețat în rai
și vreau să mă acopăr cu un amurg de lut
@ndrei filip ©onstantin burdușa™
Comentarii