concert de dalb pe alb

concert de dalb pe alb

 

unu

 

singurul

 

cu un murmur nedefinit îngânat la curgerea poemului

împletit cu o lumină

tihnită și albă

înlăuntrul respirării profunde

răsărită din zăpada crestată cu alb pe alb

 

înlăuntrul acestui poem

aș fi putut să-ți șoptesc cum plâng visele

într-o desculță amiezii de sticlă

dar în locul cuvintelor

curgea doar vântul pe corzi strunite de un abis

nedezlegat de strigăt

 

înlăuntrul acestui poem alb

pruncul abia născut

așezat pe prispă pe lumina rebelă a lunii

și razele culcate duios pe lutul rece

își ridică tâmplele

a mirabilă mirare

 

versurile curg înghețate

și pe drum către mine mă rătăcesc într-o iarnă de viori

care-mi iradiază în cuvinte

încingându-le până la durerea

albă pe alb

neîncepută

și neterminată

ca un refren ipocrit de inocență declarată

 

ninge invers

cu fulgi dezmembrați

fără nici un rost

fără nici o patimă

 

ninge sec

peste copacii morți

cu ramurile de cenușă înghețată

 

din când în când

se face că fug înlăuntru

din trup în umbra înghețată în formă de alb

din ziua de azi înapoi in ziua de azi

într-un loop amar

fără urma zilei de mâine

fără rădăcini

fără ramuri

 

continente fără oceane copiate la poli

ca într-un cor defect

se izbesc asurzitor de țărmuri frânte

 

mă simt

defectiv de plural

încropit

din piatră și zgură înghețată

 

mă podidesc cuvintele dintr-un orologiu bătrân

ce strânge între umerii lui patimă fadă

 

încerc să frământ cenușa care se cerne între două  zăpezi

și îmi măsor căutarea secantă îmbrățișării tale

despărțită de ape

 

e tardiv suspinul cheltuit în tăceri

și țurțurii ce-și cântă dezghețul sub streșini

 

între coastele mele

scrâșnește sonor aceeași iubire

și pe ferestrele sufletului mi se prelinge dalb

atâta tăcere

din tot atăta

atâta trecere

albă pe alb

 

sunete albe ale poemului

cad în dalbul colb al unei zăpezi amare

neîncepute

 

miruța & @ndrei filip ©onstantin burdușa™