de vară

de vară

aștern pe sânii tăi o vară

muiată în zefir de stele

se curbă cerul în afară

și curge luna printre ele

miroși a fân miroși a soare

la pieptul meu miroși a mine

se-ntoarce noaptea pe o parte

și ne răstoarnă în iubire

plutim pe mări încinse-n lut

ne contopim în scurta soartă

a împlinirii pe pământ

și stă poemul scut în poartă

ne învelim cu-n strop de rouă

fierbinte noaptea curge-n lacrimi

ne îmbătăm de lună nouă

cu ale lumii toate patimi

stăm unu-n altul ca-ntr-o roată

nici început și nici sfârșit nici unul

stă infinitul să socoată

cum să-mpletească datina cu drumul

miroase-adânc a crini între tăceri

pe liniști curge timpul în risipă

ne-avem până la capăt ca averi

și doar poemul stă duios pe prispă

trag peste noi iubirea pân’ la zori

simt dulce cum respiri a nesfârșire

si-aș vrea până la ziuă să mă dori

și să te dor aș vrea de fericire

în anul de restriște 7529 de la facerea lumii

în luna lui cuptor în a douăzeci și cincea zi în Ghiroda

toamna nelinistii mele